Categorii produse
Cosul tau

▪️Paturi Pufoase Cocolino cu Blanita

Păturile cocolino - o bună alegere pentru o iarnă friguroasă

Moi, pufoase și foarte călduroase, păturile Cocolino sunt prezente în multe locuințe, fiind utilizate mai ales pe timpul iernii. Sunt confecționate din microfibră plusată, ceea ce va duce la un confort termic ridicat și sunt o bună variantă pentru atunci când vrei să te cuibărești la căldurică, în pat, pe canapea sau pe un fotoliu. Sunt frecvent și alegerea celor care vor o pătură suficient de călduroasă pentru când pleacă iarna în călătorii, deoarece sunt foarte ușoare și se pot strânge în așa fel încât să ocupe cât mai puțin spațiu.

Pături pufoase, Cocolino, cu blăniță, mai cumpără și cei care vor cuverturi pentru paturi, astfel încât acestea să arate cât mai bine și să fie în același timp și protejate pe timpul zilei.

La Casa New Concept avem pături Cocolino care se diferențiază prin imprimeul pe care îl au. Unele sunt cu motive romantice, altele cu elemente din natură, forme geometrice sau culori simple. Ca și dimensiuni, aceste produse măsoară 200 x 230 cm și vin ambalate într-o husă realizată din plastic, care le oferă protecție și care te va ajuta să le și depozitezi în mod corespunzător când nu vrei să le folosești.

Mulți aleg magazinul nostru pentru prețurile pe care le practicăm, acestea fiind unele foarte accesibile și corecte în raport cu calitatea produselor. În plus, livrăm rapid, atât în țară, cât și în străinătate, oferim multiple posibilități de plată și avem și alte produse utile pentru orice dormitor.

Cum se întrețin păturile pufoase, Cocolino, cu blăniță

Când păturile de acest fel sunt noi, au un aspect plăcut și sunt foarte pufoase. În mod categoric îți dorești să le păstrezi astfel. Pentru asta trebuie să ai grijă cum anume le întreții. Eticheta este foarte importantă, deoarece acolo sunt trecute toate detaliile pe care trebuie să le cunoști. Dacă însă s-a deteriorat sau ai tăiat-o fără să te gândești la faptul că ai nevoie de instrucțiunile de pe ea, ține cont de următoarele aspecte:

      setează mașina de spălat la un program care să nu folosească o temperatură mai mare de 30 de grade Celsius;

      nu folosi detergenți agresivi sau înălbitori;

      dacă pătura ta este foarte colorată, folosește detergenți special gândiți pentru rufe colorate;

      nu călca pătura după ce ai scos-o de la spălat, deoarece nu este necesar, pentru că își va relua imediat forma inițială după ce se usucă; dacă totuși, din varii motive, vrei să faci asta, nu folosi o temperatură mai mare de 110 grade Celsius.

      usucă pătura pe sârmă, la aer curat, pentru a menține calitatea fibrelor pentru cât mai mult timp.

Recomandăm spălarea păturilor înainte de prima utilizare, acest lucru fiind important pentru o igienă corespunzătoare.

Cod produs: PIJ01
         Patura Pufoasa Cocolino Cu Blanita pentru pat dublu .      Patura Cocolino cu Blanita avand o textura pufoasa si catifelata o poti folosi atat pentru decor cat si pentru a te incalzi in zilele friguroase, fara a fi grea s..
240 lei 139 lei Fără TVA:139 lei
Cod produs: PIJ02

Cod produs: PIJ03

Cod produs: PIJ04

Cod produs: PIJ05

Cod produs: PIJ06

Cod produs: PIJ07

Cod produs: PIJ08

Cod produs: PCB112

169 lei 119 lei Fără TVA:119 lei
Cod produs: PCB113

Cod produs: PCB117

Cod produs: PCB129

Cod produs: PCB135

Cod produs: PCB136

Cod produs: PCB139

Cod produs: PCB141

Cod produs: PCB142

Cod produs: PCB145

Cod produs: PCB154

Cod produs: PCB155

Cod produs: PCB156

Cod produs: PCB157

Cod produs: PCB158

Cod produs: PCB163

Afişare 1 - 24 din 60 (3 pagini)
Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul disponibil pe acest site, pentru a oferi funcționalităti specifice social media și pentru a analiza traficul. Citește politica de utilizare cookies